Ovidiu Nacu

Iarna polară

 

 

 

 

 

Iarna polară, când se așează

Acoperă totul, fără de rază.

Urșii-n bârloage, pinguinii – grupați

În noaptea prelungă stau toți înghețați.

 

Mai albă-i zăpada ca cerul,

Se târâie greu mamiferul…

 

Iarna polară e anotimp fatal.

Ne zbatem nebuni s-ajungem la mal

În noaptea prelungă, de gheață,

Pustie de suflet și viață.

 

Roșie cărare în urmă:

E mamiferul fără de turmă!…

 

« – Un iglu, Doamne, ce bun ar mai fi!

Aș sta la foc, m-aș încălzi.

Chipuri dragi mi-aș aminti,

Mila Ta aș pomeni! »

 

Roșie e dâra, înghețată ca gerul.

Tăcut orizontul, pretutindenea – cerul.

 

Acoperă totul iarna polară,

Icoană de splendoare boreală.

Sub neaua cea mare:

Roșie cărare.

 

Minunat este cerul

Că mi-a primit lerul.

 

Urșii-n bârloage, pinguinii – grupați

Așteaptă lumina: să fie înviați.

 

 

 

 

22. 12.2018 – solistițiul de iarnă.

Reclame

22 decembrie 2018 Posted by | Poezii | , , , | Lasă un comentariu

În noaptea de Sânt-Andrei

 

În noaptea de Sânt-Andrei

S-au adunat lupii la miei…

 

SÂNGE peste sânge, TRUP peste trup

Plinu-i potiru-n care Ți se aduc.

 

Asasinați,

Rămân înviați.

 

Legiune de crini

Doinită-n suspin.

 

Apoi: potopul, uitarea…

Se pustii pământul și marea.

 

Bezna se făcu mai tare.

Ne pradă lupii-nveșmântați în oaie…

 

Alfa și Omega, dintotdeauna

Cei buni Îți poartă cununa.

 

Amin, Iisuse. Amin, Doamne, Ție.

Slăvită-i Treimea în Împărăție.

Citește în continuare

30 noiembrie 2018 Posted by | Poezii | , , | Lasă un comentariu

Omagiu lui Mircea Eliade

 

 

 

Savant în timp

Focar în răstimp

Numele tău

Vorbit e de rău.

Cei mari, scăldați în tragism

Cufundați în aspru baptism

Renasc sufletele vii:

Bătrânii redevin copii…

Universală e limba lor

Universal e spațiul lor

Ai noștri-s dacă îi iubim

Și-i scoatem din țintirim.

Hăituit a fost în viață

Și hulit de cei ce-nvață

Că albu-i negru de fapt

Iar Hristos n-a înviat!

Cel ales, în testament

Dăruie-se permanent:

Apa care nu îngheață

Glia care ne răsfață

Soarele Dreptății sus

Vinul viei lui Iisus.

 

Tainele rămân uitate

Celor ce-au numai dreptate…

 

În tot ce ai slujit

Emin e odihnit.

În câte le-ai tăcut

Dorul ni l-ai prefăcut

Într-o ciocârlie

Ce a fost să fie!

Grai universal

Țăranului din deal…

 

Neștirea-i prag, nu doar hotar.

Desăvârșitul stă-n calvar.

Și cei ce vor să fie

Întâmpină urgie.

Paharul Domnului

La Nunta Omului

Cu Cerul total.

 

Eliade – cântecul vital.

 

 

11 noiembrie 2018 Posted by | Poezii | , , , | Lasă un comentariu

Nichita Stănescu despre Miorița și Eminescu

 

 

MIORIȚA

Fără Mioriţa noi n-am fi fost niciodată poeţi. Ne-ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. Mioriţa este şcoala tristeţii naţionale. Matricea. Matca. Regina.

Sunetul ei e sunetul ţîţei alăptînd; veghea ei este veghea celui care-şi apără plodul.

Mioriţa nu este un cîntec de pierdere. Cine pierde aşa cum a pierdut ciobanul Mioriţei este înstăpînit în sufletul pămîntului. Da, în sufletul pămîntului pentru că noi toţi ne-am născut pe pămînt. Pentru că pămîntul este carnea strămoşilor noştri şi carnea strămoşilor pomilor. Aşa este: pom şi om. În limba noastră diferenţa dintre pom şi om este diferenţa dintre o consoană şi a vocală.

 

EMINESCU CEL MARE

I

În faţa clădirii desuete, a revistei la care lucrez, se înalţă un tei imens, înflorit. Mirosul lui miraculos mă izbeşte din depărtare. Teiul văzut, şi pipăit, de multă vreme este elucidat în cursurile de botanică. El poate atinge o anumită înălţime, el poate avea o anumită adîncime sub pămînt, rădăcinile i se întind între limita cutare şi limita cutare, înmugureşte în luna cutare, înfrunzeşte în perioada cutare şi dă flori şi seminţe în timpul cutare. Are cutare culoare, si lemnul lui are calitatea cutare…

Dar mirosul lui? Pînă unde îşi întinde degetele în sus, pînă unde îşi încolăceşte miriaundele în jur, fecundînd aerul? Dar foşnetul lui? Pînă unde poate tamburina în timpan de om, pînă la ce înălţime, pînă la care distanţă? Dar într-un timpan de pasăre? Şi mirosul pînă unde poate fi perceput de o nară, alta decît cea umană?

Putem întocmi o hartă a teiului, şi ea s-a şi făcut, luînd ca sistem de referinţă văzutul. Dar e posibilă oare o hartă, fluturătoare, a mirosurilor si foşnetelor unui tei? Numai dacă ar fi posibilă o astfel de hartă, un astfel de şir de hărţi, pe care le-am putea suprapune, numai atunci am avea o hartă reală a teiului.

Şi dacă am întocmi o hartă a sentimentelor pe care le stîrneşte un tei în oameni? Citește în continuare

5 octombrie 2018 Posted by | Sângerări | , , | Lasă un comentariu

Hora Paștelui

 

 

într-o lacrimă stăm îndesați

și-i sprijinim pereții

mugurii cei verzi și frați

cad secerați

la vârsta tinereții

în lacrima Ta de Hristos

stăm, secerați fără milă

paharul Tău umplem mai gros

la Pârâul Cedrilor

când asudat și stors

lùai a noastră vină

cetate cu turnuri stă lacrima Ta

și întru silă se intră în ea

zidit e Sionul, muntele sfânt

– cel negăsit pe pământ –

prin doi sau trei, adunați

în horă de fii și frați

pe Cruce împăcați

Iisuse Bun, Biruitor

al sfinților mai sfânt Odor

Domn al lacrimilor toate

întru a Ta curățate

fă bine, Doamne, zidește Sionul

cânta-vor copiii

dar plânge-va omul

 

 

 

„În unele locuri din Ardeal, oamenii cred că pe când îl duceau pe Domnul Hristos să-l răstignească, evreii aruncau cu pietre după El. Toate pietrele aruncate în Iisus s-au transformat însă în ouă roşii.” // Artur Gorovei, Ouăle de Paşti – studiu de folklor, Academia Romană, 1937.

 

19 septembrie 2018 Posted by | Poezii | , , , , | Lasă un comentariu

Sfântul Teofan de Poltava despre înșelare

 

 

 

51.

Ce înseamnă cuvintele:

„cu toţii suntem în înşelare”?

 

Îmi scrii:

„Când citeam scrierile Episcopului Ignatie Briancianinov, mi-a venit în minte următoarea întrebare. La pagina 230 scrie că toţi suntem în înşelare. Atunci de ce, când se vorbeşte despre «un om aflat în înşelare», li se dă acestor cuvinte un înţeles aparte, şi cum ar trebui să ne purtăm cu un astfel de om?”

Pentru a înţelege cuvintele „cu toţii suntem în înşelare”, trebuie să ţinem seamă de următoarele lucruri. Străvechii nevoitori socoteau pocăinţa sau plângerea păcatelor ca fiind cea mai mare lucrare de nevoinţă a vieţii. Multe din cuvintele lor despre acea nevoinţă au ajuns până la noi. Voi cita câteva dintre ele, pentru a întări scrierile Episcopului Ignatie.

„Un frate a întrebat pe Avva Sisoe, zicând: Mă văz pe mine că aducerea-aminte a lui Dumnezeu (adică rugăciunea minţii) petrece cu mine. A zis lui bătrânul: Nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea” (Pateric, 4).

„Un frate a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Ce voi face păcatelor mele? A zis lui bătrânul: Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte, şi cel ce voieşte să agonisească bune-săvârşiri, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea care ne-a dat-o Scriptura şi Părinţii noştri, zicând: Plângeţi; că altă cale nu este, fără numai aceasta!” (Pateric, 25).

„Plânsul este îndoit: Lucrează şi păzeşte”(Pateric, 26).

„Toată viaţa călugărului este plângerea” (Pateric, 27).

„Auzind Avva Pimen că a adormit Avva Arsenie cel Mare, lăcrămând, a zis: Fericit eşti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu plânge pe sineşi aici, acolo se va plânge veşnic. Deci ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinţă a nu plânge” (Pateric, 29).

Cu cât este mai sporit cineva în sfinţenie, cu atât mai adâncă este înţelegerea păcătoşiei sale. Dimpotrivă, cu cât este cineva mai căzut, cu atât mai slabă este înţelegerea păcătoşiei sale, iar majorităţii oamenilor această înţelegere le lipseşte cu totul. De aceea, marea parte a oamenilor nu înţeleg lucrarea de nevoinţă a pocăinţei şi nu simt nevoia de a se îndeletnici cu o astfel de lucrare. În măsura în care oamenii nu înţeleg lucrarea pocăinţei şi nu simt nevoia de a se pocăi, se poate spune că toţi aceştia sunt în înşelare. Citește în continuare

3 septembrie 2018 Posted by | Teologie | , , , | Lasă un comentariu

M.K. Gandhi – Rămas bun (ISTORIA EXPERIMENTELOR MELE CU ADEVĂRUL)

Sunt încredințat, din întreaga mea experiență, că nu există vreun alt dumnezeu decât Adevărul. Dacă fiecare pagină din această carte nu-l va lămuri pe cititor că singurul mijloc de realizare a Adevărului este Ahimsa, atunci osteneala mea de a scrie aceste capitole va fi fost în zadar. Iar dacă eforturile mele în acest sens vor rămâne fără roadă, să știe cititorul că nu Marele Principiu, ci vasul acestuia este de vină. Pentru că, oricât de sincere mi-au fost străduințele pe calea Ahimsei, totuși ele rămân nedesăvârșite și nedepline. Din puținele și trecătoarele intuiții ale Adevărului de care am avut parte, cu greu aș putea comunica negrăita strălucire a Adevărului, mai intensă de milioane de ori decât a soarelui nostru văzut. Ce am cunoscut eu, de fapt, nu este decât o scânteie slabă din acea slăvită strălucire. Însă, atâta lucru pot spune cu certitudine, pe baza tuturor experimentelor mele, că la vederea desăvârșită a Adevărului se poate ajunge numai după completa realizare a Ahimsei. Citește în continuare

3 septembrie 2018 Posted by | Traduceri originale | , , | Lasă un comentariu

Rezumat

 

În lumea ceasta largă

în care visele-s ucise-n zbor

în care mirii se sărută prelung și își promit

că se vor iubi mereu

 

În lumea ceasta plină de lacrimi

de răni, mizerii, traume și șocuri

în care mieii Domnului sunt haliți de zor

în care copilașii fără vină

îndură

din vina părinților

 

M-am ivit naiv, nătâng

Călătorind pe un gând

Iubind o bulă de săpun

Răpusă de asprul vânt.

 

Am mirosit o floare

în toiul războiului  ne΄ntrerupt

Gloanțele m-au pus la pământ

pe care acum îl ascult.

 

În lumea cea largă, pestriță

ajuns-am petala

smulsă de-o fetiță:

-Da! Mă iubește, știam!

Și-n ochi îi umezi prea-plinul.

 

Acestea, destule pământul văzu

Dragostea cum biruie destinul.

 

02.09.2018

La 7 ani…

 

 

2 septembrie 2018 Posted by | Poezii | , , , , | Lasă un comentariu

Cuviosul Sofronie Saharov despre Ecumenism

Iartă-mă, poate că toate acestea sânt de prisos, dar aş vrea aici să spun ceva despre faptul că în vremea de acum o mare parte a creştinismului din lume înclină a primi una din cele mai primejdioase erezii [s.n.], ce pretinde că în zilele noastre nu mai este o singură Biserică care să fi păstrat deplin adevărul învăţăturii lui Hristos, și care stăpâneşte deplin cunoaşterea tainei sfintei vieţi harice în privinţa moralei și nevoinţei; erezie care socoteşte că multe din bisericile care se numesc pe sine ale lui Hristos au har egal, şi deci trebuie să facă o unire a bisericilor într’un oarecare program de obşte al tuturor. Una din cele mai des întâlnite întrebări este – cine se mântuieşte şi cine nu se mântuieşte. De obicei aceştia cred că se mântuiesc nu numai dreptslăvitorii (după învăţătura Bisericii Dreptslăvitoare) sau numai catholicii (după învăţătura Bisericii Catholice), dar îndeobşte toţi cei care trăiesc virtuos şi care cred în Hristos. Această opinie din partea protestanţilor a trecut şi la credincioşii celorlalte biserici; şi mulţi dintre orthodocşi susţin această părere. Unii cred că nici una din bisericile care sânt acum nu pot fi primite ca având deplin cunoaşterea şi harul, deoarece fiecare dintre ele, într’o anume măsură, s’a îndepărtat de la adevăr; că ei (aceşti înţelepţi) de-abia acum, „la sfârşitul veacurilor”, au dobândit deplin duhul învăţăturilor lui Hristos, iar până acum întreaga lume creştină, de-a lungul atâtor veacuri, rătăcea; că acum a venit vremea când trebuie Citește în continuare

13 iunie 2018 Posted by | Teologie | , , | Lasă un comentariu

M.K. Gandhi – Introducere la ISTORIA EXPERIMENTELOR MELE CU ADEVĂRUL

 

…Nu e scopul meu să încerc aici o autobiografie. Pur și simplu vreau să istorisesc numeroasele mele experimente cu Adevărul; și pe măsură ce viața mea ajunge să fie alcătuită numai din aceste experimente, este adevărat că povestirea lor va lua o formă autobiografică. Însă nu m-aș supăra dacă fiecare pagină din ea va relata doar despre experimente.

Cred, sau în orice caz mă flatez cu credința că, o relatare legată a tuturor acestor experimente nu va fi fără beneficiu pentru cititor. Experimentele mele în domeniul politicii sunt deja cunoscute, nu doar în India, ci, într-o oarecare măsură, și «lumii civilizate». Pentru mine nu au cine știe ce valoare; iar numele de «Mahatma», pe care mi l-au câștigat, valorează, prin urmare, și mai puțin. Adesea acest nume m-a îndurerat profund; nu e nici un moment pe care să mi-l amintesc, când să fi fost încântat de el. Cu siguranță, însă, voi istorisi cu plăcere experimentele mele pe tărâmul spiritului, pe care le cunosc numai eu și de unde îmi trag puterea de a lucra în domeniul politicii. Dacă aceste experimente sunt cu adevărat spirituale, atunci nu va rămâne nici un loc pentru lauda de sine. Ele mă vor umple de umilință. Pe măsură ce cuget și privesc la trecut, îmi resimt mai acut limitările. Citește în continuare

6 mai 2018 Posted by | Traduceri originale | , , , , , | Lasă un comentariu