Ovidiu Nacu

Cuviosul Sofronie Saharov despre Ecumenism

Iartă-mă, poate că toate acestea sânt de prisos, dar aş vrea aici să spun ceva despre faptul că în vremea de acum o mare parte a creştinismului din lume înclină a primi una din cele mai primejdioase erezii [s.n.], ce pretinde că în zilele noastre nu mai este o singură Biserică care să fi păstrat deplin adevărul învăţăturii lui Hristos, și care stăpâneşte deplin cunoaşterea tainei sfintei vieţi harice în privinţa moralei și nevoinţei; erezie care socoteşte că multe din bisericile care se numesc pe sine ale lui Hristos au har egal, şi deci trebuie să facă o unire a bisericilor într’un oarecare program de obşte al tuturor. Una din cele mai des întâlnite întrebări este – cine se mântuieşte şi cine nu se mântuieşte. De obicei aceştia cred că se mântuiesc nu numai dreptslăvitorii (după învăţătura Bisericii Dreptslăvitoare) sau numai catholicii (după învăţătura Bisericii Catholice), dar îndeobşte toţi cei care trăiesc virtuos şi care cred în Hristos. Această opinie din partea protestanţilor a trecut şi la credincioşii celorlalte biserici; şi mulţi dintre orthodocşi susţin această părere. Unii cred că nici una din bisericile care sânt acum nu pot fi primite ca având deplin cunoaşterea şi harul, deoarece fiecare dintre ele, într’o anume măsură, s’a îndepărtat de la adevăr; că ei (aceşti înţelepţi) de-abia acum, „la sfârşitul veacurilor”, au dobândit deplin duhul învăţăturilor lui Hristos, iar până acum întreaga lume creştină, de-a lungul atâtor veacuri, rătăcea; că acum a venit vremea când trebuie Citește în continuare

Reclame

13 iunie 2018 Posted by | Teologie | , , | Lasă un comentariu

M.K. Gandhi – Introducere la ISTORIA EXPERIMENTELOR MELE CU ADEVĂRUL

 

…Nu e scopul meu să încerc aici o autobiografie. Pur și simplu vreau să istorisesc numeroasele mele experimente cu Adevărul; și pe măsură ce viața mea ajunge să fie alcătuită numai din aceste experimente, este adevărat că povestirea lor va lua o formă autobiografică. Însă nu m-aș supăra dacă fiecare pagină din ea va relata doar despre experimente.

Cred, sau în orice caz mă flatez cu credința că, o relatare legată a tuturor acestor experimente nu va fi fără beneficiu pentru cititor. Experimentele mele în domeniul politicii sunt deja cunoscute, nu doar în India, ci, într-o oarecare măsură, și «lumii civilizate». Pentru mine nu au cine știe ce valoare; iar numele de «Mahatma», pe care mi l-au câștigat, valorează, prin urmare, și mai puțin. Adesea acest nume m-a îndurerat profund; nu e nici un moment pe care să mi-l amintesc, când să fi fost încântat de el. Cu siguranță, însă, voi istorisi cu plăcere experimentele mele pe tărâmul spiritului, pe care le cunosc numai eu și de unde îmi trag puterea de a lucra în domeniul politicii. Dacă aceste experimente sunt cu adevărat spirituale, atunci nu va rămâne nici un loc pentru lauda de sine. Ele mă vor umple de umilință. Pe măsură ce cuget și privesc la trecut, îmi resimt mai acut limitările. Citește în continuare

6 mai 2018 Posted by | Traduceri originale | , , , , , | Lasă un comentariu

Ofrandă Sfântului Mircea Vulcănescu

 

 

~

 

Mircea Vulcănescu – omul fără duşmani.

Arma duşmanului, ura sa iraţională, oarbă, însetată de distrugere, nu se putea înfige în Vulcănescu: trecea prin el ca prin abur, negăsindu-şi ţinta.

Iar Vulcănescu, acest desăvârşit în bunătate, prelua totuşi lovitura ce i se dădea; o prelua creştineşte, senin şi cu iertare. Nu o lăsa irosirii, că-i păcat să iroseşti prilejul, ci o aşeza în lumina Celui Atotţiitor-Răstignit.

Luminată, ura duşmanului îşi vădea originea, scopul, metodologia, întreaga ei dinamică efemeră şi deşartă. Şi deodată cu această prefacere, îşi pierdea puterea: orbirea şi distrugerea îşi regăseau sensul primordial, din care s-au răstălmăcit, bântuind precum un coşmar, lumea bunului Dumnezeu cotidian

Se mai întâmpla uneori, în lumina Sfântului Mircea, ca duşmanii lui să fie odihniţi de iadul ce-i muncea, şi preţ de o clipă să-şi vadă, fiecare, chipul frumos foarte, aşa cum ieşise odinioară din mâna lui Dumnezeu. De aceea, chiar şi cei ce-l duşmăneau, nu-l puteau duşmăni până la capăt… Ci el îşi putea iubi duşmanii până la capăt, în Hristos, Capul şi Capătul a tot ce este.

 

~

 

Mircea Vulcănescu – omul care L-a înţeles pe Dumnezeu.

Ca dovadă: asemănarea lui cu Dânsul.

Orbitoare Lumină sfinţitoare a chipului, fii închinată şi de mine, păcătosul! Întunericul nostru, Doamne, îl luminează, ca să vedem bunătatea Ta desăvârşită lucrând întru toate! Amin.

Sfântul Mircea Vulcănescu nu a putut avea duşmani – lucru lămurit astăzi, mai ales copiiilor. El nu a avut duşmani, ci doar binefăcători. Binefăcătorii săi postumi, prigonitorii zilei de azi, îi zugrăvesc din greu icoana, îi rotunjesc aureola, asudă a-i sculpta măiestrita ramă.

Răsplata unei asemenea binefaceri, mereu e dragostea, adevărata plată a binelui.

O, Doamne, Desăvârşitorul oricărei binefaceri, Tu ai băut paharul din Ghetsimani până la capăt!… Aşa încât lumina Ta luminează pururi întru întuneric şi întunericul  nu o poate cuprinde (Ioan 1, 5).

 

~

 

Putea-vom întruchipa în noi, vreodată, chipul lui Vulcănescu?

Chip scufundat precum o atlantidă, chip iconic al slavei smerite atotcuprinzătoare şi întregitoare a inşilor-români…

Cine îţi va putea reda icoana, Sfântule ascuns adânc în noi?

Duh te-ai facut, colindând cerul şi pământul, izvorând odată cu râurile, cu zborul păsărilor, şi al dorului… Lapte de Mamă ar trebui să te numim, pâine caldă celor orfani şi sărmani, bolta cea mare a bunătăţii Domnului, ce ne îmbraci ca un pântec matern, dăruindu-ne forma creştină.

Ci tu ne întruchipezi pe noi, tu ne scalzi în aur de icoană, tu ne întăreşti neputincioasele osteneli – pe care le înmănuchezi în Taina Slujirii Aproapelui. Şi acest buchet, de tine făcut din puţinul nostru bine, îl aduci ofrandă Maicii Domnului, tuturor  Mijlocitoare.

Stăm muţi de uimire, neclintiţi înaintea simbolului apropierii tale de noi – lacrima – şi nu îndrăznim mai mult. Fiindcă nu ştim a iubi cum iubeşti tu: până la capăt; şi îndrăzneală are doar iubirea.

 

22 decembrie 2017 Posted by | Eseuri | , , | Lasă un comentariu

La moaștele Sfântului Nil

În acel ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis:
Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului,
că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi
şi le-ai descoperit pruncilor.
Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.
(Luca 10, 21)
Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze,
şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu.
Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.
(Ioan 12, 26)

 

 

Sfântul Nil părea nebunul

Și în toți a tras cu tunul

Cuvântul de Teofanie

Rostit în pribegie.

Logosul Dumnezeiesc

Prin cuvântul omenesc

Ne ridică-n Duh pe toți

La-nvierea cea din morți.

Doamne, ce bun e-al Tău nebun!

Preaînțelept nebunilor de-acum

Și cu duhul cel mai sărac

Vestind Cuvântul Tău bogat.

Iisus, Nume bun, Nume curat

Mărturisit în acest veac

De aleși îmbrăcați în sac

Iisuse, Tu pe Crucea Ta

Capul l-ai plecat

Însângerat, scuipat, încununat

Și de-al meu păcat…

Doamne, dă-ne să îți mulțumim

– De trăim sau de murim –

Pentru Sfântă Crucea Ta:

«Singur Ortodoxia!»

Pentru sfinții cei umili

Numărați cu Sfântul Nil

Cel Nebun și Drept Prooroc

Având Logosul de foc.

 

 

 

11 aprilie 2018 Posted by | Poezii | , | Lasă un comentariu

Poeții și epavele

 

Poeții și epavele

Trag la adânc:

Copii fără mume

Morți orbecăind pe lume

Dragoste neavând.

Poeții și epavele

Istorisesc tăcând

Eonul când mamele

Nășteau pe pământ.

Cu lapte îl creșteau

Primii pași îi grijeau

Și omul ajungea Cuvânt.

Poeții și epavele

Scufundați prea curând

Doborâți de furtuni

S-au dus la străbuni

În uterul oceanului

În măduva ciolanului

În somnul fără vise

Al orfanului.

Și sunt

De parcă n-ar fi

În lacrimi de copii

În rugi fără răspuns

Odihnitorul plâns.

Că n-ai ajuns Cuvânt

Mamă neavând

Și lumea te-a-nghițit

Și viața te-a strivit

Copile nedorit…

Poeții și epavele

Strămoșii, cu babele

Adevărul din țărână

Care-n toți ne este mumă

Mila Domnului din cer

Inocenții care pier

Și furtuna de suspine

Care s-ar trezi în tine:

Toate-ți fie cântecel

Leagăn dulce legănel

Pentru prunc

Și pentru rob

Pentru chipul tău din ciob

Neiubit și nedeplin

Răvășit mereu de chin

Căutându-se-n risipă

În iluzii de o clipă

Și tare îngropat – adânc

Uitat de toți

Chiar și de tine

Plângând.

 

 

 

26.02.2018
La 1 an…

26 februarie 2018 Posted by | Poezii | , , , , | Lasă un comentariu

Stih la Troiță

Doamne, fă din toate

Îndreptări lucrate

Porunci luminătoare

De viață făcătoare:

Lucrurile – dânsele

Cuvintele – plânsele

Oamenii cei muritori

Fii Tu Calea dintru noi!

Doamne, în Tine sunt toți

Și Tu pe Cruce ne porți

În Tine universul mișcă

Tu ești axul din morișcă

Cel ascuns și nenumit

În noi toți – Chipul vădit.

Și-ncă Tu ești unul dintre noi

Ins nenumărat cu 2

Întrupat din Preacurata

Răstignit pe Golgota

Înviat și suveran

Prea divin și-ntreg uman:

Iisus Hristos – peștele din apă

Bunătatea întruchipată

Mare Atotțiitor

Și Blândul meu Păstor.

Doamne, fă din toate

Oglindiri curate

Milei proniatoare

Din iad mântuitoare.

Iisus Hristos

Prea Frumos

Fii binecuvântat

De omul păcătos

Îngenuncheat

La Troița Ta de har

De zdrobire și amar

Unde le-ai făcut pe toate

Noi și minunate.

 

 

 

26 februarie 2018 Posted by | Poezii | , , , , | Lasă un comentariu

„Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”

 

Invitaţie, cântec şi basm

lui Origen…

 

 

Pisica lasă păr

Pe fiece covor

O bate lumea toată:

-Nu vrea ca să priceapă!

 

Origen, doar preşuit

Se înalţă mântuit

Fiindc-a lui splendoare

Nu are valoare…

 

Glia strămoşească

Pe toţi să îi crească

În jos, drept rădăcini

Căci sus – doar ciulini…

 

Origene mult prea drag,

Fă-te preş ca să fii prag

Altă cale oricum nu-i

În grădina Domnului

 

– O tarla cam gunoită

Moaştele, pe sub, palpită

Ritmul morţii şi-a-nvierii

Pentru cei supuşi trierii.

 

Limita oricărui sine

O zdrobeşte Domnul bine

Într-a lumii nedreptate

S-a ascuns a Lui Dreptate.

 

La ce bun şi geniul, Doamne

Dacă e viţel cu coarne?…

Şi doar vrea şi el să fie

Lângă dobitoacele o mie!

 

Nu pricepe a sa fire

Nici că este-spre-jertfire

Chiar de cand el s-a născut

Peştera nu l-a-ncăput!

 

Domnul l-a ales din ceată

Ca să nu mai meargă roată

Cerul liber să-l trăiască

Şi pe alţii să-i moşească.

 

Drumul e zodiacal:

Când pedestru, când pe cal

Mai ales strivit de toţi

Şi eliberat din morţi.

 

E un cântec pe la noi

Şi răzbate din gunoi:


 

Cel mai tare la bătaie

E călcat de fiecare

Şi se dă din bună-vrere

Rob la soarta de durere

Şi se lasă stins, uitat

Ne-nţeles, hulit, scuipat

Ca Iisus cel Răstignit

Slujitor desăvârşit.

Slugă fă-te, ia-ţi omor

Privind la Atotţiitor

Viaţa Lui fie şi-a ta

Cuvântând: Maranatha!

Iarba creşte din Cuvânt

Poamele – din Pomul Sfânt

Şi cu cât te-ai şters mai mult

Cosmosul va da veştmânt

Râul, ramul – mărturie

Că tu te-ai facut Unire

Între morţi şi Cel Prea Viu

Tăinuindu-te-n sicriu.

Urmaşii duşmanilor tăi

Te vor îndrăgi şi ei

Vor zidi al tău mormânt

Minunile vor da cuvânt

Chiar aşa: de ne-nţeles

Vei fi rug şi vei da sens

Celor ce suspină greu

Atunci, acum, mereu.

 

 

22 decembrie 2017 Posted by | Poezii | , , | Lasă un comentariu

Noi

„…aceasta o vom lămuri

tot noi

Nae Ionescu

 

04B48AD1-18DE-45B8-99EE-76D1804BF731-24549-00002D9BB8E6C5AD

umilă pomenire

prea doriţilor şi cununaţilor

ficiori de plai

întru monolitica zidire

 

 

 

Atlantis se cufunda sub valuri

şi legendă se făcea…

dar noi, nu ştim nimica, maică

nici că n-a fost, nici că era!…

 

grosul somn cel în neştire

ni-i pat bun şi moale

şi noi dormim, maică, dormim

aşa, precum se moare

 

aice şezum şi plânsem

rosteşte psalmul, rostesc ştiuţii

scaldă pământul nost’ în sânge

să prindem grai noi, muţii

 

doar păţanii fără şir

ne plouă-n cap destinul

şi-aşa, de mii de ani trăim

deodată cu Aminul

 

cei doi ucid pe-al treilea

pe-o gură de rai

cine s-a duce, cine-a rămâne

pe piciorul de plai?…

 

ne jeluieşte doina rostul

cine va şti-o, s-o cânte!

îns-am uitat, maică…n-o ştim…

doar o privim

în codru, ‘n râu şi-n munte

 

dorul l-a ucis pe-al treilea

dorul, nu cei doi

dorul de-a se face

întregul dintru noi

 

cât despre ei…i-a înghiţit uitarea

aceasta de-o trăim…

căci grâul e ales din neghini

de mâna lui Cain

 

Bucovin’-ai tăi ficiori

sunt ca razele prin nori

 

Mioriţă laie,

laie, bucălaie

noi murim ca tu să zbori

 

şi te du, dorule, te du

ca un cântic de străbun

ca un zvon de cununie

ca un dar mie şi ţie

 

 

 

18 decembrie 2017 Posted by | Poezii | , , , | Lasă un comentariu

Ion Nacu

bunic (2)

(6 sept. 1910 – 28 feb. 1984)
orfan, oștean, țăran, bucovinean

 

 

Pe bunelul aromân nici eu nu l-am cunoscut.
L-am moștenit ca pe-un fir în covorul nostru cusut.

 

Faptele lui se știu. A fost mare bărbat.
Din palma lui goală, o casă cu grădin-a lăsat.

 

A făcut războiul, a ostenit pe ogor, a bolit.
Strașnicul om a pus rânduială, apoi a murit.

 

Că era aromân – nici el nu cred c-a știut.
Un nepot de oraș, citind cărți, a aflat și-a văzut.

 

Strănepoții lui vor ști cine-a fost: Ion Aromânul.
Sudoare picurată cu rost, amestecată cu fânul.

 

 

18 decembrie 2017 Posted by | Poezii | , , , | Lasă un comentariu

Întru Înviere

 

3

„Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru”

Avva Justin Pârvu Mărturisitorul

 

 

Specia dispărută

Cândva a fost vândută

A fost cândva salvare

De-ți este azi uitare…

 

Cei care s-au luptat

Au plâns, au sângerat

Răpuși în fel și chip

Ajuns-au arhetip.

 

Puțini, moștenitorii

Și-așteaptă vânătorii

Așa fiind mereu

Voia lui Dumnezeu.

 

Spre a-mplini — de-aceea au fost

Întru istorie ne-au pus rost

Piatra ce nu se clintește

Pomul care tot rodește

 

Apa vieții curgătoare

Adevăru-n sărbătoare:

La noi — amin — se moare curat

Căci nu e mort să nu-nviat!

 

Aci,

Unde nu poți trăi

Și cercul cel strâmt

Sugrumă ce-i Sfânt.

 

La noi, frații te-omoară cumplit

Neștire-acoperă ce e desăvârșit

Risipind orice durată

Până la Dreapta Judecată…

 

Cruce — e numele adevărat

Al celui neam binecuvântat

Căruia și noi ajungem a-i fi

Martiri și copii.

 

Hora celor ce au fost

Cei mai buni din neamul nost’

E icoană la intrare

Îți e dar, lumină, sare.

 

Salvează-te: fă-te Cuvânt

Și vei ieși din mormânt!

 

 

18 decembrie 2017 Posted by | Poezii | , , , , | Lasă un comentariu