Blogul lui Ovidiu Nacu

Cântul al optulea

testament
Eli, Eli,
Dar suntem atât de fragili
Cum oare vei cântări o viaţă de om?
Călătorim pe sub stele, arareori printre ele
Tot ce luceşte moare
Tot ce a murit renaşte
O, Vişnu, Preaiubite, câtă deznădejde ai dăruit Artei Tale!…
Efectele ei speciale ne încurcă foarte
Copacul Vieţii nestingherit creşte. Edenul odată cu el
Tu, odată cu mine. Şi suntem Trei
Întru început a fost Cuvântul
Lumina a luminat întru întuneric şi întunericul nu a cuprins-o
Avva, Părinte,
Dar suntem aşa răstălmăciţi, noi, fiii Tăi…
Cum oare vei cântări Chipul Tău?
Din pulberea stelelor ne avem oasele
Frânte precum inima
Sărmana inimă omenească
Mult greşită, lepădată, neîmbrăţişată
Pe Cruce.
Şi a fost seară. Şi a fost dimineaţă: zi una.
În vecii vecilor. Amin.

Decembrie 25, 2013 Posted by | Poezii | Lasă un comentariu

Imn mistic

mistikal

 

şezi blând aci în mine

cum şed munţii în ascuns de grei

cum se deschid prăpăstiile-n Unu

şi se închid în Trei

 

dezvăluie-mi chipul

sângeriu şi dezlegat de umeri

transpirând a erou

eşti zeul ce-l numeri

 

pasul morţiş să-l trecem cuvânt

scripturat tăcutelor unde

să adunăm crucişul senin

cu a hăului curbe

 

şed blând aci în tine

precum oceanul hodinit pe nisip

desfăşurând în număr

divinul nimic

Noiembrie 24, 2008 Posted by | Poezii | , , | Lasă un comentariu

(o clipă din viaţa lui Mathnawi)

 


 

sufletul e parfumat de tine
mă îmbăt miresmelor tale precum
dervişul rotind în extaz
Una şi Unu

behăit de sînge drag, tu n-ai cum prinde
suflul ce mi-ai dat
aluneci undele uitării peste singurul chip
ce bea din Tine

oceanul varsă zărilor prelungi
văpăi de tăcere
reflexii şi raze, linii şi dungi-
eu şed blînd în cuvintele Tele

Octombrie 31, 2008 Posted by | Poezii | , , , , , | Lasă un comentariu

Cunoaşterea sferică

 

 

O pânză cu multiple hiperlink-uri, noduri şi emisii interrelaţionând simultan. Reţeaua structurală, rotunjită de propria-i densitate, ne apare ca informaţie indefinită, ale cărei potenţe se realizează gradat, în jocul indeterminării cu determinatul dat, orice progamare iniţială fiind reactualizată permanent. Sfericitatea înseamnă simultaneitate, vitezele informaţiei dintre diferitele puncte centrale, pe niveluri ierarhic intersectate, se echilibrează reciproc devenind una: sfera pulsează, e vie…
Ideal entropic şi sinergie neuronală, sfera, vie şi mereu atrasă spre un preaplin vital, este informaţie pură sintetizată organic. Structura ei, autogeneratoare şi reproductivă, se dezvoltă pe coordonatele diacronice ale fixităţii şi fluidităţii, rearanjate în continuumul cronotopic inovator.
Codul binar este constanta primordială a sferei iar terţialitatea inclusă a binarului deschide dimensiunea onmitropică a nonbinarităţii –neant, ekstază şi alternativă la fiinţa/ -rea captivată de tensiunile axiologice constitutive. Binaritatea de grad secund –cea între binarul simplu şi nonbinar (înţeles ca simultaneitate a ontosului bi-structurat) –reprezintă etapa superioară de ordinare a informaţiei. Sfera devine locuibilă nonsfericităţii, se pătrunde cu exterioritatea anulantă, injectând-o cu propriile latenţe. Emisiile sferei, relaţiile şi feed-back-ul ei neîntrerupt cu exteriorul (care, la rândul lui, se sfericizează, se umple de sfere) o situează într-un plan polistratal definit de conjuncţiile
slabe ale relativului. Minge elastică supusă valurilor gravitaţionale întreţinute de coexistenţa celorlaltelte sfere –emanaţiile ei binare dar, simultan, şi oglindirile-i nonbinare– sfera noastră punctează un traseu revizuibil în spaţiu-timp, distanţele parcurse fiind raportate la o dublă relativitate: cea a sfericităţilor referenţiale şi cea a logosurilor interne –excrescenţele filosofice ale informaţiei hiperordinate.
Destinul sferei este însă autocunoaşterea (informaţie ce-şi mărturiseşte originea, ADN-ul şi posibilele finalităţi), o autocunoaştere simbolică inserată în osatura cunoaşterii denotative. Depăşind nivelul analogic al re-cunoaşterii (un raport exact de 1/1), autocunoaşterea tinde spre UNU, deşi ontologic binară şi latent nonbinară. UNU, improbabil de realizat dar nu şi de receptat, ridică problema finalităţii sferei în raporturile cu sine însuşi, cu exteriorul subiectiva(n)t (Altul-Celălat-Eu) şi cu irealizabila realitate suprareală. UNU, transcendent şi imanent sferei, se erijează în punctul terminus al ontosului ei, instaurând binaritatea de grad terţ, superlativizare a antinomiilor şi sinetizare a lor prin cuaternitate, proces descris de enigmatica „axiomă a Mariei”: Din trei apare unul [ca] al patrulea.

Tensiunile centrifuge, revărsările cinetice şi stabilităţile efemer centripete menţin sfera în jocul creator al libertăţii, revelaţie a ultimelor fundamente informaţionale şi împlinire a vocaţiei cognitive.
Icoană asimptotică a entropiei, cunoaşterea sferică este doar una din nenumăratele metafore epistemologice, peisaje contextuale pentru rostogolirea unei gândiri postmoderne.

Dar sferele există: dansul lor e lumea noastră.

Octombrie 31, 2008 Posted by | Eseuri | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu