M.K. Gandhi – Introducere la ISTORIA EXPERIMENTELOR MELE CU ADEVĂRUL

 

…Nu e scopul meu să încerc aici o autobiografie. Pur și simplu vreau să istorisesc numeroasele mele experimente cu Adevărul; și pe măsură ce viața mea ajunge să fie alcătuită numai din aceste experimente, este adevărat că povestirea lor va lua o formă autobiografică. Însă nu m-aș supăra dacă fiecare pagină din ea va relata doar despre experimente.

Cred, sau în orice caz mă flatez cu credința că, o relatare legată a tuturor acestor experimente nu va fi fără beneficiu pentru cititor. Experimentele mele în domeniul politicii sunt deja cunoscute, nu doar în India, ci, într-o oarecare măsură, și «lumii civilizate». Pentru mine nu au cine știe ce valoare; iar numele de «Mahatma», pe care mi l-au câștigat, valorează, prin urmare, și mai puțin. Adesea acest nume m-a îndurerat profund; nu e nici un moment pe care să mi-l amintesc, când să fi fost încântat de el. Cu siguranță, însă, voi istorisi cu plăcere experimentele mele pe tărâmul spiritului, pe care le cunosc numai eu și de unde îmi trag puterea de a lucra în domeniul politicii. Dacă aceste experimente sunt cu adevărat spirituale, atunci nu va rămâne nici un loc pentru lauda de sine. Ele mă vor umple de umilință. Pe măsură ce cuget și privesc la trecut, îmi resimt mai acut limitările.

La ce vreau să ajung – și m-am ostenit și silit pentru asta 30 de ani – este realizarea de sine, ca să Îl văd pe Dumnezeu față către față și să ating mokșa/eliberarea. Trăiesc, mă mișc și ființez doar pentru acest țel. Tot ce vorbesc sau scriu și toate încercările mele din câmpul politicii se îndreaptă către același scop ultim. Fiindcă am crezut mereu că ceea ce este posibil unuia este posibil tuturor, nu mi-am săvârșit experimentele în ascuns, ci public; și nu cred că acest fapt le lipsește de însemnătate spirituală. Unele lucruri nu pot fi cunoscute decât de tine însuți și de Ziditorul tău. Este limpede că acestea sunt incomunicabile. Experimentele pe care urmează să le relatez nu au această natură, ci ele sunt spirituale, sau mai degrabă morale; căci esența religiei este moralitatea.

Doar acele chestiuni religioase care pot fi înțelese în egală măsură de copii și de bătrâni vor fi incluse în această istorisire. Dacă le voi putea povesti fără patimă și cu duh smerit, multe alte experimente se vor întemeia pe ele. Departe de mine gândul că experimentele ar fi oarecum perfecte. Nu aștept de la ele decât ce așteaptă un om de știință, care deși experimentează cu cea mai mare grijă pentru acuratețe și detaliu, niciodată nu pretinde de la concluziile sale să fie finale, ci lasă deschis orizontul lor. Am trecut printr-o adâncă introspecție, punându-mă la încercare mereu și mereu, și mi-am examinat și analizat fiecare situație sufletească. Cu toate acestea, sunt departe de pretenția de-a fi ajuns la niște concluzii finale sau infailibile. Un singur lucru pot afirma despre ele: că mi se par corecte și, deocamdată, finale. Dacă nu erau astfel, nu aș fi putut să-mi întemeiez fapta pe ele. La fiecare pas din acest proces eram gata să le primesc ori să le lepăd, acționând în consecință. Și atunci, în măsura în care faptele mele sunt conforme cu mintea și inima mea, sunt obligat să-mi păstrez concluziile originare.

Dacă aș avea de discutat numai niște principii academice, cu siguranță nu s-ar cuveni să încerc o autobiografie. Dar scopul meu este să las un memoriu al diferitelor aplicații practice ale acestor principii, și de aceea am dat capitolelor ce urmează titlul: Istoria experimentelor mele cu Adevărul. Acestea, firește, includ experimentele cu non-violența, celibatul și alte principii de conduită considerate a fi distincte de cel al adevărului. Pentru mine, însă, Adevărul este principiul care le include pe toate celelalte principii. Acest Adevăr nu se rezumă doar la onestitatea în cuvânt, dar și la cea a cugetului; și nu doar la concepția noastră relativă despre Adevăr, ci se referă la Adevărul Absolut, Principiul cel Veșnic, Care este Dumnezeu. Există nenumărate definiri ale lui Dumnezeu, întrucât manifestările Sale sunt nenumărate. Înaintea lor mă simt copleșit de uimire și de teamă, lăsat fără suflare preț de o clipă. Deși mă închin numai lui Dumnezeu-Adevărul, totuși încă nu L-am aflat, ci Îl caut. Sunt gata să sacrific lucrurile cele mai dragi mie în această căutare. Iar dacă însăși viața mea va fi cerută ca preț de sacrificiu, nădăjduiesc să fiu pregătit pentru a mi-o da. Însă atâta timp cât nu am realizat în mine Adevărul Absolut, trebuie să mă țin de adevărul relativ, așa cum îl percep. Acest adevăr relativ trebuie, între timp, să-mi fie făclie, scut și cingătoare. Deși calea e dreaptă, strâmtă și tăioasă ca o lamă, eu am parcurs-o repede și ușor. Chiar și greșelile mele din Himalaya nu mi se par grave, fiindcă nu m-am abătut deloc de la această cale.

Calea, însăși, m-a salvat de la pierzare și am putut înainta spre lumină. Mereu înaintând, am văzut mici sclipiri ale lui Dumnezeu, Adevărul Absolut, și fiecare zi mă încredințează parcă mai mult de faptul că numai El este real, iar toate celelalte –ireale. Fie ca doritorii să înțeleagă cum a crescut această încredințare în mine; fie ca ei să-mi împărtășească experimentele și încredințarea mea, dacă vor putea.

Cu cât sunt mai încredințat, înțeleg că ceea ce este posibil pentru mine, este posibil chiar și unui copil – și am motive întemeiate să spun asta. Instrumentele căutării Adevărului sunt pe cât de simple, pe atât de dificile. Unei persoane arogante îi pot părea imposibile, iar unui copil inocent i se vor părea la îndemână. Căutătorul Adevărului trebuie să fie mai umil decât praful. Lumea frământă sub picioarele ei praful de pe drumuri, însă căutătorul Adevărului atât de mult trebuie să se umilească pe sine, încât și acest praf să-l poată frământa pe el, cel aflat îndedesubtul lui. Abia atunci – și nu până atunci – va avea o sclipire/intuiție a Adevărului…

Dacă ceva din câte am scris în aceste pagini i se va părea cititorului că este insuflat de mândrie, atunci să considere că am greșit drumul pe undeva în această călătorie, iar intuițiile mele nu sunt altceva decât un miraj. Piară sute de oameni ca mine, numai Adevărul să rămână curat! Fie-ne dat ca nu cumva să scoborâm criteriul Adevărului, chiar și numai cât un fir de păr, din cauza judecății unui muritor păcătos ca mine.

Sper și mă rog ca nimănui să nu i se pară sfaturile răspândite în aceste capitole drept pline de autoritate. Experimentele relatate ar trebui văzute ca ilustrații, în lumina cărora fiecare să-și încerce propriile experimente, conforme cu înclinațiile și capacitatea proprie. Înțelese astfel, cred că ilustrațiile mele vor putea fi de folos; deoarece nu voi ascunde sau minimaliza lucrurile urâte care trebuie spuse. Nădăjduiesc să îi fac cunoscute cititorului toate păcatele și greșelile mele. Scopul meu este să-mi descriu experimentele făcute pe calea Satyagraha, nu să arăt cât de bun sunt eu. Judecându-mă pe mine însumi, voi fi aspru, precum este și Adevărul; și așa le doresc și altora să fie. Măsurându-mă pe mine cu acest canon, trebuie să exclam alături de Surdas:

Unde-ar mai exista un lepădat

Ca mine de putred și viciat?

L-am părăsit pe-al meu Ziditor

Ajungând necredincios și gol.

Deoarece, pentru mine, este o neîntreruptă tortură faptul că mă aflu încă atât de departe de Cel care, precum bine știu, îmi proniază fiece răsuflare din viața mea, și a Cărui odraslă sunt. Știu că patimile rele dinlăuntrul meu mă țin așa de departe de El și, cu toate acestea, nu le pot lepăda de la mine.

Dar trebuie să închei. Îmi voi începe istorisirea propriu-zisă în capitolul următor.

 

 

 

M.K. Gandhi

Așramul Sabarmati

26 noiembrie 1925

 

 

 

 

 

 

© Ovidiu Nacu, 2018

Traducere după: M.K. Gandhi,  An Autobiography  or THE STORY OF MY EXPERIMENTS WITH THE TRUTH. Translated from the original Gujarati by Mahadev Desai, 1927-1929. Penguin Classics, 2001, pp. 14-17.