Cunoaşterea sferică

 

 

O pânză cu multiple hiperlink-uri, noduri şi emisii interrelaţionând simultan. Reţeaua structurală, rotunjită de propria-i densitate, ne apare ca informaţie indefinită, ale cărei potenţe se realizează gradat, în jocul indeterminării cu determinatul dat, orice progamare iniţială fiind reactualizată permanent. Sfericitatea înseamnă simultaneitate, vitezele informaţiei dintre diferitele puncte centrale, pe niveluri ierarhic intersectate, se echilibrează reciproc devenind una: sfera pulsează, e vie…
Ideal entropic şi sinergie neuronală, sfera, vie şi mereu atrasă spre un preaplin vital, este informaţie pură sintetizată organic. Structura ei, autogeneratoare şi reproductivă, se dezvoltă pe coordonatele diacronice ale fixităţii şi fluidităţii, rearanjate în continuumul cronotopic inovator.
Codul binar este constanta primordială a sferei iar terţialitatea inclusă a binarului deschide dimensiunea onmitropică a nonbinarităţii –neant, ekstază şi alternativă la fiinţa/ -rea captivată de tensiunile axiologice constitutive. Binaritatea de grad secund –cea între binarul simplu şi nonbinar (înţeles ca simultaneitate a ontosului bi-structurat) –reprezintă etapa superioară de ordinare a informaţiei. Sfera devine locuibilă nonsfericităţii, se pătrunde cu exterioritatea anulantă, injectând-o cu propriile latenţe. Emisiile sferei, relaţiile şi feed-back-ul ei neîntrerupt cu exteriorul (care, la rândul lui, se sfericizează, se umple de sfere) o situează într-un plan polistratal definit de conjuncţiile slabe ale relativului. Minge elastică supusă valurilor gravitaţionale întreţinute de coexistenţa celorlaltelte sfere –emanaţiile ei binare dar, simultan, şi oglindirile-i nonbinare– sfera noastră punctează un traseu revizuibil în spaţiu-timp, distanţele parcurse fiind raportate la o dublă relativitate: cea a sfericităţilor referenţiale şi cea a logosurilor interne –excrescenţele filosofice ale informaţiei hiperordinate.
Destinul sferei este însă autocunoaşterea (informaţie ce-şi mărturiseşte originea, ADN-ul şi posibilele finalităţi), o autocunoaştere simbolică inserată în osatura cunoaşterii denotative. Depăşind nivelul analogic al re-cunoaşterii (un raport exact de 1/1), autocunoaşterea tinde spre UNU, deşi ontologic binară şi latent nonbinară. UNU, improbabil de realizat dar nu şi de receptat, ridică problema finalităţii sferei în raporturile cu sine însuşi, cu exteriorul subiectiva(n)t (Altul-Celălat-Eu) şi cu irealizabila realitate suprareală. UNU, transcendent şi imanent sferei, se erijează în punctul terminus al ontosului ei, instaurând binaritatea de grad terţ, superlativizare a antinomiilor şi sintetizare a lor prin cuaternitate, proces descris de enigmatica „axiomă a Mariei”: Din trei apare unul [ca] al patrulea.
Tensiunile centrifuge, revărsările cinetice şi stabilităţile efemer centripete menţin sfera în jocul creator al libertăţii, revelaţie a ultimelor fundamente informaţionale şi împlinire a vocaţiei cognitive.
Icoană asimptotică a entropiei, cunoaşterea sferică este doar una din nenumăratele metafore epistemologice, peisaje contextuale pentru rostogolirea unei gândiri contemporane.

Dar sferele există: dansul lor e lumea noastră.